octombrie 20, 2009...14:26

Din nou la Braşov

Jump to Comments

Week-endul ce a trecut am fost puţin prin Brasov şi în trecere prin Bacău. De mai mult timp vorbeam cu un prieten de un drum la munte înainte de a veni iarna. Ne doream să facem un traseu de munte în acesta toamnă şi căutam o maşină cu care să plecăm şi o fereastră în activităţile noastre. Joia trecută, seara, eram acasă şi mai lucram câte ceva când primesc un telefon de la acel prieten. Îmi spunea că vorbise cu un prieten comun să mergem la Brasov şi dacă doresc să merg a doua zi. I-am spus că mă gândesc şi îi dau răspunsul până a doua zi la orele 12. M-am hotărât mult mai repede să merg. Mi-am făcut bagajul din acea seară.

A doua zi am aflat că în Brasov ninge. Mi-am zis că nu poate să ningă chiar atât de tare încât să nu putem urca pe munte. Ne propusem să urcăm la Babele. Când am ajuns în Brasov cei de acolo ne-au zis să stăm liniştiţi că pe munte a nins mai tare ca în oras. Am prins o vreme aiurea de tot, umedă, rece.. tristă. Am fost la să îl vizităm pe “fratele” Peleş – cum i-am spus cuiva cănd m-a întrebat unde sunt; eram la castelul Peleş – şi Castelul Bran. Asta a fost sâmbăta ce a trecut.

Duminică am fost dimineată la adunare în Bartolomeu. Cel mai interesant moment a fost acela când fratele ce predica la cina a spus că musafirii trebuie să se abtină de la frângerea pâinii. A mai spus în predică că Isus, la Cina cea de taină, a stat doar cu ucenicii, ca într-o familie. Şi aşa este. Să fi vrut a spune defapt că “musafirii” – cei care nu fac parte din familia lui Dumnezeu – sunt rugaţi să se abţină? Tot ce se poate, nu ştiu. Am stat toţi trei jos. Tot aici la adunare m-ai plăcut corul lor. De fiecare dată când am mers la ei la adunare au cântat cei de la cor, chiar dacă erau mai puţini corişti uneori.

Seara am ajuns în Bacău. Este a doua oară când merg la adunare în Bacău. Mi-a plăcut foarte mult de fiecare dată. Îmi aduc aminte că prima dată când am fost în acea adunare, am fost tot dupamiaza, am rămas impresionat de modul liber, degajat, în care este alcătuit programul. De data aceasta nu mi-a rămas ceva anume în minte. Au avut program şi copii şi adolescenţii şi tinerii. Un tânar a prezentat puţin lucrarea de la Alege Viaţa. Nu eram un mare fan al Alege Viaţa, dar acum am rămas puţin interesat de grupurile Alege Viaţa pentru studenţi. – Dacă ştie cineva un astfel de grup de studenţi de la Alege Viaţa în Iaşi să îmi spună şi mie. – La final a vorbit un frate despre Cina Domnului. A vorbit bine aş zice eu. După adunare am trecut pe la prietenul nostru Gabi şi apoi am venit în Iaşi.

A fost un week-end planificat spontan, rapid. Acestea sunt cele mai frumoase ieşiri. Ai timp să te relaxezi, nu eşti sterat de program, de nimic.

Lasă un răspuns