Dilema: sa imi ajut sau nu colegii?

Citind articolul de aici, in mintea mea a revenit un gand care nu-mi dadea pace in urma cu doua saptamani. Atunci, la studiu din Deuteronom, am privint mai indeaproape modul in care trebuie sa ne raportam la bunurile aproapelui. In Deuteronom vorbeste mult despre cei care imprumuta altora bani cu dobanda, despre cei care au angajati, despre cei care au ceva material. Mi-am zis ca acel text nu ma priveste pe mine, si pe moment am fost linistit. Mai tarziu am cautat sa vad daca pot sa il aplic in vreun domeniu din viata mea si se pare ca am gasit cel putin unul.

Deut 22:4 “Daca vezi magarul fratelui tau sau boul lui cazut pe drum, sa nu-l ocolesti, ci sa-i ajuti sa-l ridice” si mai pun altaturi textul din Deut 14:7-10. In textul din cap 14 vorbeste despre imprumutarea banilor fratelui tau care este in nevoie. Dumnezeu ne spune sa nu ne impietrim inima, ci sa sa-i dam ceea ce el are trebuinta ca sa faca fata nevoilor lui. Textul nu se opreste aici. Mai aduce un element atat de valoros in zilele noastre: timpul. Daca se apropia anul iertarii (la al saptelea an evreii trebuiau sa ierte pe toti fratii lor care le datora ceva; deasemenea daca unul din fratii lor le era rob trebuia sa il elibereze) aparea posibilitatea foarte mare ca sa zici in inima ta: “nu-i imprumut ceea ce are nevoie, se apropie anul iertatii! nu va avea timp sa imi dea inapoi ce-mi va datora.” In aceste circumstante Dumnezeu ne descopera urmatorul principu valabil si in zilele noastre. Din amandoua texte luam acelasi principiu: “Nu ocoli pe fratele tau sau pe semenul tau in necaz, ci ajuta-l cu ceea ce-ti sta in putere!”

Am gasit o aplicatie in viata mea a acestor texte: in relatiile cu colegii. Cum sta treaba pe la noi intre studenti (cel putin in semianul in care sunt eu)?  Problema se pune in felul urmator: “Eu iti dau ceea ce ai tu nevoie, dar ce castig eu?” Ai nevoie de o lucrare, de un proiect, de o tema, de cateva cursuri la sfarsit de an – cam totul se face schimb pe schimb. Si cam asta e mentalitatea peste tot. Ca si oameni, mai ales ca si romani, cautam mereu castigul nostru. Restrang cercul la cei din grupa mea, ba mai mult la acei 3 colegi crestini, pe care ii am si care imi sunt frati. de credinta. Ne ajutam intre noi, unul mai mult altul, mai putin dar e ok. Eu m-am obisnuit ca la examene sa fiu pe cont propriu: nu copii (nici din fituici nici de la altii – mai bine prefer sa iau 1) dar nici nu dau la altii. Daca pot ei copia de la mine, e ok, eu personal nu le scriu nimic pe ciornele care mi le inmaneaza si nici nu imi pierd timpul sa raspund la tot ce ma intreaba ei.

In ceea ce ma priveste, mi-am dat seama, ca uneori, eu am ceva ce colegul meu are nevoie. Un curs, un proiect, o problema pe care eu am inteles-o si pe care i-o pot explica si lui, etc. El vine la mine si imi cere sa-i imprumut cursul.. nu e un lucru greu.. dar de multe ori e mai comod sa ii intorc spatele pentru ca exista riscul de a fi nevoit mai tarziu sa sa aleg eu dupa acel curs deoarece uita sa mi-l mai inapoieze. Sau vine sa il ajut la o problema. E mai dificil, examenul se aproie, timpul se scurge si mai am si eu de invatat. L-as refuza uneori cu bucurie. Dilema mea nu este aici. Ii ajut cu bucurie; atat timp cat mai este putin timp, daca el chiar doreste il ajut, ii explic, ii fac desenele, fac tot ce e in putinta sa ii fiu de folos. Dar trebuie sa il ajut si la examen? Trebuie ca atunci, in acel timp de examinare, sa ma las pe mine la o parte si sa ii dau lui puncte de referinta daca eu le am? Sau daca termin mai repede, sa mai stau si sa ii scriu pe o ciorna rezolvarea problemei si abia apoi sa predau lucrarea? El nu stie; dar e fratele meu; se afla in necaz; ar trebui sa il ajut? – ar fi o aplicatie corecta a principiului de mai sus?

Mi-am format de la inceputul liceului un anumit mod de raportare fata de colegi. Imi ajutam colegi cu tot ce puteam dar nu la lucrari si la teze. Oricand, daca eram de gasit si puteam sa renunt la ceea ce faceam atunci, ii ajutam cu cea mai mare placere. Si in liceu am avut un coleg crestin, chiar colegul de banca. Imi aduc aminte ca uneori era nemultumit de mine: eu mai copiam de la el, dar eu nu prea ii dadeam sa copie (intre timp m-am lasat de copiat). Cred ca pana la urma ne-am inteles cumva – nu ne-am batut . Eu ma gandesc in felul urmator: ok, te ajut; dar nu la examen! Daca chiar vrei sa te ajut, dai un telefon inainte de examen, si ne intalnim sa vedem ce am putea invata impreuna. Daca stiu ceva din ceea ce tu nu stii, iti explic. Daca nu cautam sa aflam amandoi. Merge mai usor. In cele din urma, in orice situatie, castigam amandoi: am reusit sa invatam si eu sunt multumit ca am mai ajutat pe cineva. Dar cand vine vorba de timpul de examen, scuza-ma, nu te ajut. Chiar daca tu m-ai ajuta la examen, eu nu te ajut la examen. Pici, sau picam amandoi, mai dam o data examenul; invatam si apoi o sa reusim sa trecem acel examen.  Asta e  modul in care ma raportez la colegi, in privinta invatatului si ‘ajutatului’. Cred ca e un mod destul de corect, si nu unul egoist. Pana astazi a fost ok.. dar azi s-a intamplat ceva ce mi-a dat de gandit.

Am avut de dat o restanta din primul semestru, Statica I. Mai era unul din cei trei colegi, de care aminteam, care avea si el aceeasi restanta. Am avut de facut temele care trebuiau predate in sem.I si eu le-am facut pe ultima suta de metri. Am inceput de vineri dupamiaza, am continuat sambata dupamiaza si apoi aseara pana azi diminteaza. Initiam credeam ca imi vor lua mai putin timp, dar m-am inselat. Undeva pe sambata, daca nu ma insel, ma suna acest coleg si ma intreaba cum merge cu statica. Nu era bine, eram in urma cu temele, nici vorba sa mai repet ceva in plus din cursuri. Nici el nu intelesese prea mult din toate tipurile de probleme. Timp nu mai aveam nici sa imi termin  temele. Azi dinineata plec la examen cu temele incomplete si cu una chiar lipsa. Ma intalnesc cu el cu o ora intate de examen si atunci, cand afla ca nu am o tema, ma ajuta ca sa o scriu repede. Era o tema la care eu nici macar nu aveam cursurile. ca sa stiu cum sa o rezolv. Cand am ajuns si noi in sala de examen colegii deja incepusera.

Profesorul ne-a dat o problema din ultima tema care eu o rezolvasem asta’noapte pe care stiam sa o rezolv sigur pana intr-un punct. Colegul statea in fata mea, si inafara de ce a mai luat el cat s-a mai intors la banca nu l-am ajutat mai mult. Am terminat inainte de timpul limita si am plecat. Problema am dus-o pana la capat, nu stiu cat ca reusit el sa revolve din ea, dar in mod sigur nu a terminat-o. Am procedat corect? Asta ma framanta acum.. Atunci el se afla in necaz, l-as mai fi putut ajuta poate. Daca privesc situatia dupa modul meu de raportare fata de colegi format in liceu, am procedat foarte corect. Dar totusi acest gand, ca era fratele meu si ca se afla in nevoie, nu imi da pace..  poate trebuie sa schimb ceva in felul in care actionez la examene, nu stiu..

Voi cum ati fi procedat in asemenea situatie, daca ati fi fost in locul meu?

P.S. stiu ca mai treci pe aici, pe blogul meu. Nu am scris despre situatia de astazi cu o anumita intentie.  Situatia de fata a fost doar picatura care a umplut paharul framantarilor mele. Acestea sunt gandurile care ma framanta acum si incerc sa le descalcesc numai ca.. gandesc ‘cu voce tare’ ca sa vad si ce pareri mai au altii, sa vad cum ar actiona altii daca ar fi fost in situatia mea.