Ma aflu in istoria poporului lui Dumnezeu, dupa eliberarea din robia egipteana, cand se aflau intr-o campie in fata Iordanului si urmau sa intre in tara promisa. S-au spus multe cuvinte acolo dar m-am oprit la cele amintite in Deuteronom 26 de catre Moise. Poporul urma sa intre in tara si incepand cu cel dintai an trebuia sa indeplineasca un anumit ceremonial de aducere aminte.
Dupa ce va stapani tara si se va aseza in ea, evreul, trebuia sa i-a cele dintai roade sa le puna intr-un cos, sa mearga la locul unde-si va aseza Dumnezeu Numele (Deut 26:1-2), sa mearga la preot si sa marturiseasca credinciosia lui Dumnezeu (Deut 26:3). Preotul lua cosul cu roadele le punea intaintea altarului lui Dumnezeu, dupa care evreul facea o marturisire intaintea lui Dumnezeu prin care amintea toata istoria lor ca si popor, de la pogorarea lui Iacov in Egipt pana la intrarea lor in tara promisa. Dupa care lasa cele dintai roade intaintea Domnului si se inchina (Deut 26:5-10). Apoi se bucura impreuna cu Levitul si strainul de toate bunurile pe care i le-a dat Dumnezeu (Deut 26:11). Aceasta era regula. Exceptia la regula venea o data la 3 ani, si anume in anul zeciuielii. La al treilea an toata zeciuiala din roadele tarii trebuia sa o dea Levitului, strainului, orfanului si vaduvei care erau in cetatile lor. In ceilalti ani, prin cuvintele care le spunea intaintea preotului si intaintea lui Dumnezeu, evreul se conecta la istoria parintilor lui si marturisea credinciosia lui Dumnezeu in istoria lor ca si popor. Insa la cel de al treilea an, prin cuvintele care le adresa lui Dumnezeu, el facea referire direct la persoana lui, la viata lui. Trairea lui trebuia sa marturiseasca credinciosia lui fata de Dumnezeu (Deut 26:13-15).
Acesta era intreg ceremonialul pe care trebuia sa il faca evreul dupa intrarea in tara in fiecare an odata cu strangerea roadelor. Este interesant sa privim mai de aproape viata poporului lui Dumnezeu pentru ca El este acelasi atunci si acum.
Evreul nostru cand venea intaintea lui Dumnezeu cu acest ceremonial recunostea ca ceea ce are, are de la Dumnezeu. Cand ii dadea lui Dumnezeu cele dintai roade isi arata recunostinta fata de El. Marturisea totodata ca este dator Altcuiva care este mult mai mare decat el, de la care primeste binecuvantarea. Acest ceremonial trebuia sa fie pentru el un moment al bucuriei traita alaturi ce cei din jurul lui; alaturi de levit, de strain, de orfan, alaturi de vaduva.
Cand venea la locul unde-si asezase Dumnezeu numele, prin intreg discursul lui, evreul marturisea credinciosia lui Dumnezeu in implinirea fagaduintelor Lui. Marturisirea lui cuprindea o perioada vasta de istorie, in jur de 500 de ani.
- Gata piara: Incepea de la Iacov care din pricina unei perioade grele de foamete se pogoara in Egip. Dumnezeu promite ca va fi cu el, ca il va scoate de acolo. Ei erau putini la numar, 70. Dumnezeu este cu ei acolo, ii binecuvinteaza si ajun un neam mare, puternic si mare la numar.
- In robie: Urma perioda in care egiptenii ii asupresc, ii chinuie si ii supun la grea robie. In acea stare de neputinta a lor de a scapa de sub robia egiptenilor ei striga catre Dumnezeu. Dumnezeu le aude strigatu si vede intreaga asuprire.
- Eliberati: Domnul ii scoate de Egipt cu mana lui cea tare si aici sunt incluse toate evenimentele de cand intra Moise in slujba pana la intrarea lor in tara promisa.
- Intr-un alt loc: Dumnezeu le da tara promisa parintilor lor ca sa o stapaneasca.
Ceremonialul de mai sus era unul din “stalpii de aducerea aminte” a lor. Dumnezeu pune atata importanta pe acesti stalpi de ducere aminte pentru ca cunoaste atat de bine faptura ce El a creat-o. Cunoaste cat de repede noi uitam; cat de repede trecem cu vederea lucrurile atat de importante; cat de repede schimbam multumirea in nemutumire, bucuria in triste, increderea in neincredere. Cunoaste cat de repede ne abatem la stanga sau la dreapta din drumul noastru si de aceea El a lasat poporului Sau stalpi de aducere aminte. Astfel, in drumul lor din fiecare an, ei trebuiau sa se opreau la acest stalp de ducere aminte si prin acest ceremonial amintit mai sus se intorceau in istoria lor marturisind credinciosia lui Dumnezeu. In aceasta istorie Dumnezeu isi lasase urmele pasilor Lui. Aceasta istorie era importanta pentru ei pentru ca acolo, printre toate evenimentele placute sau mai putin placute, il puteau vedea atat de bine pe Dumnezeul lor.
1 comentariu
iunie 11, 2009 la 17:32
[...] Ridica-ti “stalpi de aducere aminte” (1) [...]