“Imi aduc si acum aminte de acea dimineata cand m-ai intrebat incet “te-am dezamagit de multe ori, nu-i asa?” Ce as fi putut sa iti raspund? Erau cuvintele de care eram sigur ca le vei rosti, dar imi doream sa le aman tot mai mult. Mi-as fi dorit sa nu te fi gandit niciodata la ele. M-ai intrebat daca plang, iar eu mi-am plecat capul ca si cum as fi dorit sa evit privirea ta. Stiai ca tin la tine mai mult ca la oricine, iar cuvintele tale mi-au provocat durere si mi-au inlacrimat ochii. A urmat o tacere apasatoare. Nu concluzia ta imi provoca durere ci faptul ca nu intelegeai ca te iubeam mereu la fel de mult indiferent de situatia prin care ai fi trecut. Am dorit sa ne intalnim sa vorbim mai mult despre acestea dar mi-ai spus sa mai astept. Am continuat sa mai vorbim putin pe urma am inchis telefonul.” - scurt fragment din viata unei cunostinte.
Stiam situatia de mai sus de mult timp dar niciodata nu mi-am dat seama ca de atatea ori ma mai regasesc si eu in ea. Ar fi vorba despre mine si Dumnezeu. De acele momente in care imi intorc ochii spre Dumnezeu si in care nu fac altceva decat sa-i ponegresc Numele prin atitudinea mea; nu fac altceva decat sa-L transform intr-un Dumnezeu tot mai mic prin multele mele indoieli si intrebari care ii provoaca durere.
Da, cred ca Dumnezeu simte la fel ca si mine, la fel ca si tine. Poate chiar intr-un mod mult mai intalt decat putem intelege noi. Daca citim NT, mai ales VT vedeam de atatea ori un Dumnezeu care e plin de dragoste, alteori plin de manie, de multe ori plin de durere. Da, un Dumnezeu care simte in mod atat de profund durerea. Imi aduc aminte de cateva paragrafe din Biblie. Vorbesc despre durerea pe care El o simte, despre dragostea Lui, despre mila Lui. Citeste din Isaia 5:1-7. Poti sa ii simti durerea Lui cand spune: “Ce as mai fi putut face viei Mele si nu i-am facut? Pentru ce a facut ea struguri salbatici, cand Eu ma asteptam sa faca struguri buni?” Ii poti vedea lacrimile din ochi? Sau in cartea lui Osea.. o, cat de bine sunt zugravite trairile launtrice ale lui Dumnezeu. In cap. 11:1-4 “Cand era tanar Israel, il iubeam, si am chemat pe fiul Meu din Egipt. Dar cu cat proorocii ii chemau, cu atat ei se departau: au adus jerfe Baalilor, si tamaie chipurilor idolesti. Si totusi Eu am invatat pe Efraim sa mearga, si l-am ridicat in brate; dar n-au vazut ca Eu ii vindecam. I-am tras cu legaturi omenesti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridica jugul de langa gura. M-am plecat spre ei si le-am dat de mancare.” Poti simti durerea lui Dumnezeu? Durerea unui Tata carora copiii ii intorc spatele? v.8 “Cum sa te dau Efraime? Cum sa te predau Israele? Cum sa-ti fac ca Admei? Cum sa te fac ca Teboimul? Mi se zbate inima in Mine, si tot launtrul Mi se misca de mila! Nu voi lucra dupa mania Mea aprinsa, nu voi mai nimici pe Efraim;” Poti Sa-i simti dragostea si mila Sa?
Sunt momente ca in care parca as dori sa il intreb pe Dumnezeu: “te-am dezamagit de atatea ori, nu-i asa?” Momente in care nu-i inteleg dragostea Lui si in care nu fac altceva decat sa-i provoc durere. Momente in care – in loc sa ii zic “Doamne, te-am deamagit din nou, imi pare rau! Iarta-ma!” si sa ma adapostesc in bratele Lui – eu ma retrag stiind ca L-am dezamagit, ca nu m-am ridicat la asteptari le Lui.. ma retrag lasandu-l pe Satan sa semene indoieli in mintea mea, si ganduri precum ca El nu ma mai iubeste, ca El nu ma mai poate ierta, ca nu mai are rost sa inaintez, ca totul e zdarnic de-acum. Si prin toate aceste ganduri pe care le adun in mintea mea nu fac altceva decat sa ii provoc o durere si mai mare Domnului Cristos care a murit pentru mine si care ma astapta cu mainile intinse, strapunse de cuie.
Nu faptul ca ne-am dat seama ca i-am gresit, nu faptul ca descoperim neascultarea noastra Ii provoca durere ci faptul ca nu venim la El cu neascultarea noastra, cu pacatul nostru, cu nelegiuirea noastra pentru ca sa o curateasca; nu venim la El sa ne lege ranile, sa ne aline durerile. Simplul fapt ca ne retragem in noi insine si ii dam timp si voie lui Satan sa ne umple gandul cu tot felu de indoieli, cu teama in a ne marturisi greseala, pe El il indurereaza.
Acele randuri de la inceput mi-au dat mult de gandit. Intra in pielea acelui om si incearca sa simti ceea ce a simtit si el atunci. Sa pretuiesti pe cineva atat de mult, sa iubesti cu o iubire atat de inalta si acel cineva sa iti greseasca intr-un lucru minor in comparatie cu dragostea ta si sa doresti cu toata fiinta ta sa il ierti, sa il iubesti si mai mult, sa ii arati faptul ca are valoare in ochii tai, sa ii arati toata dragostea ta si totusi acea persoana sa se retraga mereu cu toate ca stie ca ii doresti tot binele si ca ceea ce simti pentru ea e pur si adevarat? Nu ai simti durere? Nu te-ai simti ranit, ranita? Intreaba-te ce simte Dumnezeu cand noi procedez exact la fel.
De ce avem inima asa de impietrita uneori?
2 Comentarii
mai 26, 2009 la 16:51
[...] placut mult un articol si doresc sincer sa-l cititi si voi , va voi prezenta doar un mic pasaj din articol [...]
mai 28, 2009 la 15:38
Nimeni nu trebuie sa aleaga intre suveranitatea si bunatatea divina,caci Biblia le afirma pe amandoua cu aceeasi tarie si pe aproape fiecare pagina.
,,A ne indoi de iubirea Lui este la fel de inimaginabil ca si a ne indoi de puterea Lui.” (Philip H ugues)
Pentru k D-zeu este iubire,o trasatura esentiala a caracterului Sau consta in a face bine creaturilor Sale si a se arata indurator fata de ele.Toate nenorocirile care ar putea veni in aceasta viata nu se pot compara cu catastrofa suprema care consta in separarea eterna fata de D-zeu.Iubirea lui D-ZEU este un adevar obiectiv si incontestabil,dar e un adevar pe catre trebuie sa-l strangem in mintea si inima noastra k sa-l p[utem folosi in ziua incercarii pt. a ne combate indoielile,acuzatiile lui Satan si al glorifica pe D-zeu acordandu-i increderea noastra.(Romani:8:38,39.)