De ce?

De ce ne trebuie doi ani pentru a învăţa de la părinţi

cum se vorbeşte iar cincizeci să ţinem limba după dinţi?

De ce?

Povestea grăuntelui de neghină şi a tărânii – adaptată de fratele Beniamin Fărăgău

1989….! Se pregătesc schimbări nemaipomenite pe planetă!

Satan a convocat un congres mondial, la care a cerut cu insistenţă să nu lipsească nici unul dintre îngerii lui, mai ales cei specializaţi în zona de est a globului. În cuvântarea de deschidere pe care a ţinut-o în faţa îngerilor săi, el a zis:

“Se pregătesc schimbări pe planetă. După ani de comunism, libertatea îi va împinge pe oameni spre biserici. Nu-i vom putea opri pe creştini să meargă la biserică. Dar putem să-i facem să nu citească Biblia sau, dacă o citesc, să nu înţeleagă ceea ce citesc şi, astfel, să nu ajungă la acea relaţie intimă cu Isus Hristos, care va transforma tărâna din ei întru asemănarea lui Hristos. Dacă ar ajunge la o astfel de relaţie cu Isus Hristos, am pierde controlul asupra lor.

Deci lăsaţi-i să meargă la biserică, să aprindă lumânări, să zică rugăciuni, să cânte în cor şi să se bucure, dar faceţi tot ce vă stă în putinţă ca să le furaţi timpul. Nu uitaţi, relaţia cu Hristos cere timp.

Este clar deci ce aveţi de făcut, îngerii mei: Nu lăsaţi ca Adevărul lui Dumnezeu să prindă rădăcini în ei, nu-i lăsaţi pe creştini să intre în acea relaţie personală , vitală cu Isus Hristos!

Cum vom putea face lucrul acesta? au strigat îngerii întunericului.

Daţi-le mult de lucru! Faceţi tot ce puteţi ca să-i ţineţii ocupaţi cu tot felul de lucruri neesenţiale. Inventaţi nenumărate scheme pentru a le asalta mintea – a răspuns Diavolul.

Ispitiţi-i să cheltuiască, să cheltuiască, să cheltuiască; apoi ajutaţi-i să se împrumute, să se împrumute, să se împrumute. Convingeţi-le pe soţii să meargă să lucreze, iar pe soţi făceţi-i să lucreze 6, chiar 7 zile pe săptămână, câte 10-12 ore pe zi, astfel încet să-şi poată permite stilul de viaţă la care aspiră. Faceţi tot ce puteţi pentru ca părinţii să nu mai aibă timp pentru copii. Pe măsură ce familiile se vor destrăma, căminele nu le vor mai oferi o oază în mijlocul vieţii trepidante şi nebune.

Stimulaţi-le minţile, astfel încât să nu mai poată auzi acea voce lăuntrică a Duhului Sfânt. Faceţi-i să ţină deschis în permanenţă radioul, televizorul şi casetofoanele. Daţi-le telefoane celulare. Pe tineri, faceţi-i să umble pe stradă cu căştile pe urechi. Vedeţi ca în fiecare magazin şi restaurant să fie muzică – cât mai proastă şi la volum cât mai mare. Vedeţi ca zgomotul să nu înceteze în jurul lor 24 ore din 24.

Invadaţi-le spaţiul vital, pentru ca urechile, ochii şi minţile lor să nu aibă odihnă. Puneţi-le sub nas reviste, reclame de tot felul, cataloage, scrisori informative şi promoţionale; faceţi-le prin ele promisiuni de tot felul, nu contează dacă sunt adevărate sau nu.

Chiar şi în momentele lor de recreere, faceţi-i să întreacă măsura, pentru ca să reia săptămâna sau să se reîntoarcă din concedii şi vacanţe mai obosiţi decât au plecat. Nu-i lăsaţi să iasă în natură. Trimiteţi-i în parcuri de distracţii, la evenimente sportive, la concerte, la filme şi la teatru. Iar atunci când se întâlnesc la părtăşie, implicaţi-i în bârfe, în discuţii inutile, pentru ca să plece de acolo cu conştiinţa tulburată şi amărâţi.

Nu-i opriţi de la lucrări aşa-zise creştine. Umpleţi-le viaţa cu activităţi pentru tot felul de cauze nobile, pentru ca să nu aibă timp să caute puterea lui Hristos. Foarte curând vor ajunge să lucreze în baza propriilor lor eforturi, sacrificându-şi sănătatea, unitatea familiei… pentru cauzelel pentru care luptă…

Aceasta-i direcţia… Şi mai vedeţi voi! Folosiţi-vă creativitatea, că doar de asta sunteţi în slujba mea…!”, încheie Satana cuvântarea sa.

A fost un congres de pomină…

Îngerii întunericului s-au împrăştiat şi au invadat planeta, dar mai ales Europa de Est – în vest, făcuseră oricum treabă bunicică -, hotărâţi să-i facă pe creştini din ce în ce mai ocupaţi, să-i facă să alerge de colo, colo, să le dea mult de lucru, pentru ca aceştia să nu mai aibă vreme să umble după năluci…

1998, 1999, 2000… 2008, 2009, 2010

Oare ce va zice Şeful? -, se întreba unul dintre îngerii întunericului în timp ce se pregătea pentru noul congres ce tocmai se anunţase pe internet. O fi mulţumit de felul în care ne-am făcut slujba…?

din cartea “Viziunea Împărăţiei”, Beniamin Fărăgău

2 evenimente pe sfârsit de săptămână

afiş preluat de pe iasi.evanghelici.ro

Dacă în ultima duminică în Iaşi a avut loc acea întâlnire a corurilor mai multor biserici evanghelice din oraş, în finalul acestei săptămâni avem o întâlnire a tinerilor din bisericile evanghelice. Este vorba de întâlnirea cu tematica “Când ai vrea să nu te fi născut” unde va fi invitat Pastor Emil Bartoş. Întâlnirea va avea loc la Biserica Creştină Baptistă „Bunavestire”, str. Sărărie nr. 32 în data de Sâmbătă 21 noiembrie 2009, începând cu orele 17:00.

Un alt eveniment va avea loc imediat a doua zi, în aceeaşi locaţie, fiind legat de împlinirea a 400 de ani de cradinţă baptistă. Va fi prezenz în continuare pastorul Emil Bartoş, evenimentul fiind duminică 22 noiembrie 2009  între orele 18:00 – 20:00. Mai multe detalii aici.

Rece!

Flori în toamnă

Mai devreme sau mai târziu toate trec. Fiecare la rândul cetei sale.

Flore de galbenele

În fiecare zi murim câte-un pic

După femei şi autobuz să nu fugi niciodată

Bine a zis cel care a afirmat prima dată lucrul acesta.

Dacă e vorba de partea feminină ar fi o poveste lungă de spus ce o lăsăm pe altă dată că nu e timp acum. Am fi plecat de la o idee simplă ce am auzit-o la o biserică  într-o predică: aleargă tu după Hristos şi ele vor alerga după tine. Mai departe vorbim cu altă ocazie, da?

Dacă e vorba de autobuze, chiar mă gândeam zilele trecute că nu e bine să alegi după ele. Dacă alergi dupa autobuz mereu, îmi creezi impresia că eşti un intărziat neavând timp să-l aştepţi pe următorul. Ca să nu te grăbeşti după autobuze trebuie să reuseşti să încluzi în timpul alocat ajungerii la destinaţia dorită o marjă de eroare, aceasta fiind dictată de factorul uman ce nu poate fi exclus din ecuaţie. Dacă eşti organizare întruchipată nu mai ai nevoie de această eroare. Dar sigur nu eşti. Uităte la filmul Stranger Than Fiction ca să înţelegi despre ce vorbesc – filmul e interesant de văzut, cel puţin în momentele de plictis.

Ce păţişi eu astăzi. Terminasem orele de curs cu o ora mai devreme decât ar fi fost normal (era cam plictisitor profesorul şi mi-am luat liber de la ultima oră, fără a-i cere permisiune, recunosc) şi sun să văd dacă merge cineva  acasă, din familie, ce ar fi în acel moment în oraş. Numai bine, fratele meu era în drum spre casă dar cu mult în faţa mea. Mă grăbesc să nu îl ţin mult timp pe loc (time is money!). Văd un autobuz care virează de pe o stradă laterală, fac un calcul rapid şi totul pare ok: distanţa mărişoară dar e strada aglomerată, semaforul roşu la trecerea de pietoni dar până ajung eu la el trece prima secundă la verde, oameni în staţie sunt deci autobuzul stă ceva timp în staţie. Totul ok. Trec pe vede, regulamentar la trecere. Autobuzul opreşte, eu nu am ajuns dar e încă ok. Oamenii coboară eu mai am câţiva zeci de metri. În autobuz nu urcă nici un posibil călător din staţie. Autobuzul plecă şi eu ajung în staţie. Mi-am zis că nu mai alerg niciodată după autobuze!

O jerfă vie

Citez o propoziţie dintr-o rugăciune peste care a trecut căţiva ani: “Tată ia viaţa mea şi foloseşte-o spre gloria Ta!” Sunt căteva lucruri la care m-am găndit în seara aceasta când am citit această propoziţie din rugăciunea aceea.

În primul rând Dumnezeu nu ne forţează în nici un fel, nici nu ne bagă mântuirea pe gât fără ca noi să o vrem. Cred că este corect să mă ofer, eu personal, pe mine însumi Lui. El niciodata nu se va folosi de viaţa mea forţându-mă în vreun fel.

Al doilea lucru la care m-am gândit e legat de versetul 1 din Romani 12 în care apostolul Pavel ne îndeamnă să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Acesta şi următorul sunt 2 dintre versetele mele preferate. Trupul adus ca o jertfă vie! Te-ai gândit vreodata prin ce s-ar putea caracteriza o astfel de jertfă? Putem găsi multe caracteristici, eu m-am oprit la una singură: voinţa. O jertfă vie are în primul rând voinţă proprie.

Omul odată ce a fost pervetit a dobândit firea pământească care locuieste în el – nu poţi scăpa de ea, e acolo înlăuntru mereu! Odată ce eu vin înaintea lui Dumnezeu şi mă las la dispoziţia lui cu viaţa mea, ca o jertfă vie, firii mele pământeşti nu îî cade bine. Având şi ea voinţa ei (ştim că ea pofteşte, râvneşte, vrea anumite lucruri care sunt împotriva Duhului lui Dumnezeu) va căuta mereu ca să mă coboare de pe altar. Această voinţă a firii pământeşti nu interesează aşa de mult, dar în schimb – ca în mecanică unde o acţiune dă naştere unei reacţiuni – ea trebuie să dea naştere unei voinţe în interiorul meu care să mă aducă din nou pe altarul lui Dumnezeu de fiecare dată când este nevoie. Aceasta ar fi voinţa mea proprie care se alătură voii Duhului lui Dumnezeu.

În concluzie, nu e de ajuns să mă rog o dată -  ‘Doamne, foloseşte-te de viaţa mea’ – ci trebuie ca zi de zi, pas cu pas să doresc să stau acolo pe altarul lui Dumnezeu. Mă înşel dacă cred că odată aşezat pe altarul lui Dumnezeu, pentru totdeauna acolo.  Nu, dacă nu am mereu vointa mea proprie care să mă ţină acolo, firea pământească va avea grijă să mă coboare uşurel, poate chiar fără să bag de seamă dacă nu sunt atent.

Dumnezeu care poartă de grijă

Fratele Nelu Chiţescu a vorbit aseară despre istorie. Printre altele spunea că dacă am împărţi cuvântul din limba engleză în două (history) am putea spune că este vorba de istoria Lui, istoria lui Dumnezeu. Dacă ne gândim bine aşa este. Nu noi suntem personajele principale ci Dumnezeu. Istoria noastră nu are valoare decăt dacă o aşezăm în istoria lui Dumnezeu. Odată ce ne-am decis să legăm istoria noastră la istoria lui Dumnezeu, vedem că El intervine în istoria noastră personală iar din acel moment acele clipe capătă valoare pentru noi. Acele momente în care Dumnezeu intervine în istoria noastră, în viaţa noastră, momente în care vedem efectiv cum El ne poartă de grijă merită memorate, merită amintite, merită spuse şi altora.

Am scris mai jos un fragment preluat de pe blogul fratelui Florin Ianovici: o situaţie în care Dumnezeu intervinte în istoria vieţii lui. Chiar merită să deschizi link-ul de la sfărşit şi să citeşti tot.

Luni dimineata m-am trezit. Eram in garsoniera bisericii Muntele Sionului din Roma. Avusesem un vis care m-a marcat puternic. Fetele mele, Aniela si Carina erau in camera alaturata. Pentru prima data m-au insotit in lucrarea lui Dumnezeu. Le-am chemat langa mine si le-am povestiti visul:

Ajunsesem la poarta cerurilor. Acolo erau doua intrari apropiate. Una era catre rai si una era catre iad. Am observat ca toti oamenii care ajungeau acolo se indreptau spre intrarea catre rai. Insa acolo era un inger. Si unii dintre ei erau aruncati spre cealalta intrare care ducea spre iad. Am vazut o persoana cunoscuta care a fost asa aruncata.

Am inteles atunci de ce Biblia spune ca unii vor fi “aruncati in intuneric…”. Pentru ca de fapt nimeni nu mergea spre iad. Toti se indreptau spre intrarea catre rai.

La un moment dat ingerul de la poarta s-a indreptat catre mine si mi-a spus:

”- Tu ce faci?.

- Eu i-am raspuns:nu cred ca este timpul ca eu sa fiu aici!

citeşte continuarea aici

Revin!

Ok! Am fost un timp hotărât să mă las de blogging de aceea nici nu am mai intrat pe aici de mult timp. În ultimul timp am început să mă gândesc la un blog (sau poate portal) de nişă, nu cum am acest blog cu chestii din toate domeniile. Mi-am dat seama că pentru a scrie pe un blog trebuie să ai ce scrie în primul rând, trebuie să ai chef să scrii şi cel mai împortant să nu scrii doar ca să scrii. Ar mai fi şi alte lucruri dar am văzut (de pe Facebook) că, dacă, e trecut de 24 încep să scriu prostii – nu gândi prea departe! – adică degetele mele nu mai reuşesc să găsească literele corecte şi dau naştere de cuvinte ciudate sau cel puţin scrise greşit.

De ce m-am hotărât să revin? Citeam puţin despre Artur Silvestri (poţi da şi un search pe Google) şi am rămas uimit de omul acesta. Nu ştiu cine îi, din ce a trăit, ce anume făcea toată ziua, etc, dar mi-a plăcut că era tare pe felia lui şi avea un cuvânt cu greutate de spus în domeniul lui. Mi-a plăcut stilul în care călătoria, adică cu carneţelul şi pixul la îndemână mereu pentru a nu pierde nici o idee. Într-un înterviu fiind întrebat de ultima vacanţă spunea că nu ştie ce e aceea. Pentru el vacanţa nu era vacanţă, oriunde mergea lucra la ideile lui, la proiectele lui, scria lucrări noi, era activ mereu.

Eu am două ‘lucruri’ de care trebuie să fiu preocupat: construcţiile, din care îmi voi câştiga pâinea, şi Dumnezeu, care este singurul Dumnezeu adevărat iar eu fiind om – fiinţă care prin natura ei e închinătoare unui zeu ce şi-l poate alege – doresc să mă închin singului Dumnezeu adevărat şi Lui să-i slujesc. De aceste ‘lucruri’ vreau să mă preocup mai mult, cu ele vreau să îmi ocup majoritatea timpului. Să dezvolt idei noi şi adevărate cu privire la ele, să citesc, să caut, să studiez, să învăt, să experiementez, etc…

Şi ce treabă are cu blogul? Are legătură pentru că despre acestea vreau să scriu de acum înainte: câte puţin în fiecare zi. Voi mai scrie şi despre alte lucruri ce o să-mi pară interesante dar acum nu am idee care anume ar putea să fie.

Acum ştiu că trebuie să se facă simţită o restructurare a întregului blog: aspect, categorii, widget-uri, link-uri etc..

Să trăiţi veşnic!

Dacă nu eu, atunci cine?

Dacă nu acum, atunci când?